RO RU   



Articole

28.07.2008
Piaţa imobiliară din Moldova, ameninţată de criză

Deşi Moldova se confruntă în ultimul timp cu o criză pe piaţa creditelor pentru populaţie, care influenţează tot mai semnificativ piaţa locativă, agenţii imobiliari autohtoni încă mai speră într-o evoluţie ascendentă a pieţei locuinţelor.

    Piaţa imobilului din Republica Moldova se află într-o situaţie foarte încordată. Acest lucru se întâmplă din cauza reducerii de aproape două ori a creditelor bancare pentru imobile numai în ultimele cinci luni ale anului curent. Totodată, în ultimul timp, în Moldova se observă o tendinţă clară de micşorare a împrumuturilor bancare, în pofida faptului că preţurile construcţiilor au crescut cu 8,5 la sută doar pe parcursul ultimului semestru. În acest context, şi preţul imobilelor a crescut semnificativ.

    La sfârşitul anului trecut, băncile din Moldova au acordat credite pentru imobile în valoare de 118,1 milioane de lei. Totuşi, în luna februarie a anului curent, creditul pentru imobil a ajuns la cota de 61,5 milioane de lei, urmând să se diminueze treptat, până la 34,4 milioane de lei, înregistrate în prezent.

Reducerea creditelor imobiliare va afecta, în primul rând, cetăţeanul simplu

    Creditorii bancari din Moldova au fost foarte rezervaţi la acordarea creditelor pentru populaţia autohtonă. În acest sens, volumul împrumuturilor oferite persoanelor fizice s-a redus cu 15,5 la sută, iar creditele pentru imobil au înregistrat o scădere şi mai mare, de 24,1 la sută.

    Încă un semn alarmant este că băncile au redus dramatic programele de creditare pentru cetăţeanul de rând. Acest lucru se întâmplă pe fondul tulburărilor de pe piaţa financiară autohtonă, iar Banca Naţională a Moldovei (BNM) a decis să majoreze gradual, cu 6 la sută, norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valute neconvertibile, precum şi norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă.

    De fapt, norma rezervelor obligatorii urmează să fie ridicată până la 22 la sută în perioada 21 iulie-5 august a anului curent. În această ordine de idei, ne putem confrunta pe viitor cu o nouă reducere a împrumuturilor oferite de băncile comerciale. Acest lucru va afecta, în special, cetăţeanul de rând, pentru că anume acesta este considerat de către bănci ca fiind cel mai riscant fenomen la capitolul împrumuturi. După cum este deja cunoscut şi opiniei publice, au fost stopate şi unele programe ipotecare, numărul acestora diminuându-se semnificativ. Totodată, şi dobânda împrumuturilor a fost majorată cu până la 24 la sută.

Creditele pentru imobile dispar, în pofida cererii de locuinţe destul de pronunţate

    Cel mai mare pericol este că reducerea creditării pentru imobil ar putea genera micşorarea cererii. Reamintim că doar 5 la sută din populaţia Republicii Moldova îşi poate permite să construiască o casă sau să amâne lansarea unor proiecte rezidenţiale. Nu suntem nici pe aproape de o extindere a leasingului imobiliar pentru că şi creditele ipotecare accesibile şi cetăţeanului de rând dispar încet, dar sigur, din vizorul băncilor autohtone, dar şi a celor din exteriorul ţării.

    Experţii în imobiliare susţin că a satisface cererea de locuinţe, numai în raza municipiului Chişinău, este necesar de a da în exploatare, anual, în jur la 30 de mii de apartamente. De asemenea, specialiştii mai susţin că scăderea numărului de locuinţe se va accentua şi în viitorul apropiat. După o creştere anuală de peste 20 la sută, pe parcursul a cinci ani, în perioada anului precedent, numai în primul trimestru al anului 2008 s-a înregistrat o scădere cu 26,3 la sută. Nu există date pentru trimestrul doi, dar nu sunt semne că trendul se va inversa. Şi investiţiile populaţiei în imobilele locative au coborât de la de 90,6 la sută, înregistrate în anul 2003, până la 65,4 la sută, în anul 2007.

    Problemele din domeniul imobiliar enumerate mai sus, duc, nemijlocit, la o scădere semnificativă în vânzarea apartamentelor. În anul 2007, pentru prima dată după cinci ani de creştere, suprafaţa totală a caselor de locuit a scăzut de la 507,2 de mii de metri pătraţi la 418,6 mii, ceea ce semnifică un regres de 100 de mii de metri pătraţi. 

    Reducerea creditelor imobiliare poate avea efecte nefaste asupra economiei naţionale. Să nu uităm că implicarea populaţiei în construcţia locuinţelor este una primordială, iar nefinanţarea acestui domeniu ar putea să coste scump Republica Moldova în viitorul apropiat.

Alex LUCA

Divertisment