Conform Coranului, fiecare musulman dreptcredincios, înainte de namaz, trebuia să-şi îndeplinească abluţiunea rituală. În funcţie de caz, aceasta se făcea în forma cea mai simplă - vudu, pentru care era de ajuns spălarea lângă un havuz, şi totală - guşii, care avea loc numai în băi de tip oriental. Islamul s-a autonumit religia curăţeniei, prin aceasta fiind explicabilă şi prezenţa a trei băi publice în oraşul de pe malul Răutului. În ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu, băileînde-plineau şi rolul de centru public, constituind "mai mult o plăcere decât numai exigenţe şi necesităţi igienice, aici se venea pentru distracţii". Băile îndeplineau funcţia de ambulatoriu, de loc unde se făcea schimb de noutăţi şi se încheiau afaceri. Pentru femei băile erau singurul loc public unde aveau voie să-şi petreacă timpul liber. Bunăstarea localităţilor era apreciată atât după numărul moscheilor, cât şi după cel al băilor.
Structura spaţială a băilor corespunde scopului de ridicare treptată a căldurii, realizată prin hypocaust, fiind o expresie a organizării spaţiului interior prin succesiunea a trei încăperi principale, care corespund funcţional compartimentelor tepidarium, caldarium şi laconicum din băile romane clasice. Intrarea este anticipată de apoditerium cu funcţia de vestiar. Dar caldariumul se deosebeşte în tradiţia orientală de cel din tradiţia occidentală -în băile hammam, în această încăpere cu temperatură ridicată se făcea masaj, motiv pentru care acest spaţiu este numit cu termenul oriental sogukluk. Apoditeriumul în tradiţia orientală este folosit în scopul destinderii şi comunicării după baie, fiind cunoscut şi cu denumirea de sală pentru kaif.
Toate băile de la Orheiul Vechi , din raţiuni de comoditate pentru funcţionare (pentru a folosi apa din râu) - erau situate pe malul Răutului.
Baia-I. A fost cercetată în 1948. Are un plan alungit şi este compusă din patru încăperi, care, după părerea cercetătorului Gh. Smirnov, erau „două camere de baie şi două vestiare". De la ele s-au păstrat doar fundaţia de cea 1 m grosime a pereţilor construiţi din piatră ecarisată, legată cu mortar de var hidraulic. În fundaţii şi în porţiunea peretelui vestic s-au păstrat canale verticale pentru evacuarea fumului. Datarea băii a fost dificilă, deoarece, după cum mărturiseşte autorul, "În săpăturile băii, în afară de un fragment de vas ceramic cu smalţ alb şi un fragment de ţeava de ceramică, alte materiale arheologice nu au fost găsite". Datorită prezenţei fragmentului de ceramică albă, baia a fost considerată şi anterioară perioadei de dominaţie a Hoardei de Aur, şi ulterioară acesteia. R Bârnea şi E. Zilivinskaia au apreciat-o ca fiind de acelaşi tip cu băile răspândite la popoarele din Orientul Mijlociu înainte de năvălirea mongolilor.
Baia este rectangulară în plan, cu dimensiunile exterioare de cea 18x8 m, cu gruparea încăperilor în două secţii identice, fiecare din ele având câte două încăperi alungite, de 3,0 m lăţime, inegale ca lungime, orientate meridional. Încăperile dinspre nord, în partea opusă râului, au lungimea de 8,75 m, iar cele de sud, de lângă mal - 6,25 m. În toate încăperile s-au păstrat resturile unor piloni din piatră, de formă dreptunghiulară, care serveau drept suport pentru lespezile podelei şi de acoperire a sistemului de încălzire subterană prin hypocaust. Pilonii, cu dimensiunile de 2,0x 1,3 m, sunt amplasaţi în axa centrală, între ei şi pereţi rămânând cea 0,5-1,0 m, în unele locuri păstrându-se pardoseala din lespezi cu dimensiunile de 1,5 -1,2 5x 1,0 m.
Baia nu putea funcţiona în structura dată, fiind evidentă lipsa focarului şi a cisternei, care trebuiau să se afle în apropierea malului râului. Clădirea era orientată cu axa longitudinală perpendicular malului, din care cauză partea riverană, de sud-est a băii, a fost erodată de cursul râului, aici rămânând doar urmele zidurilor. Se pare că în partea de sud-est a băii se afla alipită o încăpere, sugerată de golurile din peretele respectiv al băii, provenite de la canalele pentru hypocaust. Direcţia acestor goluri este convergentă, fapt care indică prezenţa focarului în încăperea estică distrusă. Deasupra trebuia să se afle şi cisterna pentru apă. După soluţia planimetrică, reiese că era o baie publică alcătuită din două secţii a câte două încăperi amplasate în lanţ. Dintre aceste încăperi destinate procesului de spălare propriu-zis, caldariumul trebuia să se afle în apropierea focarului unde se afla cisterna cu apă fierbinte. Necesar sub aspect funcţional era spaţiul tepidariu-mului, destinaţie care revenea încăperilor de nord. 
Prezenţa a trei firide în peretele exterior de vest, prin care aerul cald era evacuat, încălzind în acelaşi timp şi pereţii, în care s-au păstrat fragmente din tuburile de ceramică, este un indice al destinaţiei lor în acest scop, căci apoditeriumul, de obicei, nu era încălzit prin hypocaust. În partea de vest, alipită de tepidarium se afla o platformă mică, cu dimensiunile de 1,8x3,75 m. Din cauza lipsei părţii subterane, această platformă nu putea fi focar, după cum s-a presupus anterior. Focarul se făcea adâncit, la aceeaşi cotă cu hypocaustul pentru ca aerul cald şi fumul să treacă în sistemul subteran al băii. Acoperirea acestei platforme cu mortar şi fără indici de prezenţă a sistemului hypocaust în această parte, ar fi un argument că platforma ar fi rămas de la pavimentul unui vestibul. Fără această încăpere, structura băii ar fi incompletă, fiind greu de admis că accesul era direct în tepidarium. Vestibulurile, după tradiţia băilor central-asiatice au dimensiuni mici, sunt construite din material perisabil, din care cauză au dispărut fără a lăsa urme, aşa cum sunt vestigiile băilor din oraşele Veliki Bulgar, Ani, Anberd şi cele din Crimeea.
Soluţia planimetrică a băii este simplă, comună băilor depistate în localităţile din imperiul Hoardei de Aur. Se înscrie în tipul de băi cu planul compus din 1 -2-3 încăperi, care au cunoscut o largă răspândire, dar, datorită sistemului hypocaust, au fost considerate că sunt construite în continuarea tradiţiei romano-bizantine, fiind, de altfel, răspândite, atât în ţările occidentale, cât şi în cele orientale până la invazia mongolă.
