12.05.2005Gresie si faianta in culori vii
Iti doresti o baie vesela, dinamica, potrivita firii tale active? Alege pentru finisajul pardoselii si al peretilor din gresie si faianta viu colorata. Tonurile marine de albastru si verde sunt cele mai potrivite pentru decorul baii, dar atunci cand dimensiunile incaperii sunt reduse trebuie sa apelezi la nuante deschise care dau luminozitate si creaza senzatia de mai mult spatiu: galben, roz, oranj, lila etc.
Foarte la moda sunt combinatiile de mai multe culori sau nuante, ce au ca rezultat un efect estetic deosebit, iar modurile in care pot fi combinate lasa loc originalitatii fiecaruia si dau personalitate baii.
Bordurile decorative, listurile si placile decor cu desene si modele florale aduc si ele un plus de culoare si inveselesc baia chiar si atunci cand faianta a fost aleasa uni.
Mozaicul reprezinta de asemenea o optiune tentanta, datorita efectului special oferit de imaginea placilor colorate, divizate in suprafete mici. Avantajul acestor placari devine si mai evident in cazul suprafetelor curbe.
In cazul placilor lucioase, suprafata glazurata asigura stralucirea si rezistenta placarii.

