Oraşul ORHEI (50 m alt., 38400 loc/1992), se află la 46 km de Chişinău. Este aşezat pe panta dealului Ivanos, în faţa luncii largi formată de râul Răut. Primele menţiuni documentare cu denumirea "Orhei" sunt din ultima treime a secolului al XV-lea şi se refereau la pârcălabii (comandanţii militari) ai cetăţii care se afla la 18 km mai jos pe cursul Răutului, loc numit astăzi „Orheiul Vechi". Toponimul a fost explicat în mod diferit. La început a fost considerat derivat de la cuvântul unguresc „var" ce are sensul de oraş, în acest caz vizând o aşezare urbană. Conform altei ipoteze, este un termen cu utilizare locală din Basarabia, ce indica locul unde fusese vreo gospodărie, curte, etc. După păreri mai noi, toponimul este de provenienţă turanică „orga" şi înseamnă reşedinţa hanului, explicaţie nu lipsită de sens şi în deplină concordanţă cu istoria timpurie a cetăţii Orhei. Cu toate că nu este o contrazicere sensibilă în interpretarea sensului toponimului, totuşi este evident că elucidarea lui ar aduce o lumină şi asupra istoriei acestor două localităţi străvechi.
Atestări certe ale oraşului Orhei provin de-abia din vremea domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, când s-a lucrat la digul de la confluenţa Culei- Răut, atunci formându-se lacul din faţa localităţii care mai târziu a atras atenţia lui Cantemir ("târgul este frumos şi înzestrat cu de toate cele necesare pentru viaţă, având un lac cu o insulă, cândva remarcabilă, unde creşte viţă de vie"). Din 1599 Orheiul este numit târg şi, cu toate desele atacuri tătăreşti şi căzăceşti, localitatea se dezvoltă mai ales comercial, unul din proprietarii dughenelor noi apărute fiind pârcălabul de atunci al Orheiului Nicoară Donici. Târgul cunoaşte o deosebită înflorire economică în timpul domnitorului Vasile Lupu, care întemeiază, lângă Orhei, o "slobozie", venitul căreia revenea doamnei sale, şi susţine lucrări de amenajare urbană. Este ctitorul catedralei orăşeneşti „Sf. Dumitru". Paul de Alep, care a trecut prin târgul Orhei în 1653 nota: "casele sunt din piatră şi lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau şi la Iaşi". Printre serdarii Orheiului a fost şi Mihalcea Hâncu care, împreună cu cetele de oşteni, participau la campaniile militare ale domnitorilor. În 1761 târgul este dăruit stolnicului C. Râşcanu, iar în 1818 Orheiul aparţinea comisului Balş.
După cotropirea Basarabiei de Rusia, însemnătatea târgului Orhei decade şi, pentru un scurt timp, reşedinţă a judeţului devine Chişinăul. După primirea, în 1833, a statutului de oraş ţinutal, Orheiul îşi reia vechea funcţie. Localitatea veche a fost extinsă spre periferiile de nord şi de vest, încotro conduceau drumurile de tranzit, unul spre Rezina şi altul spre Bălţi şi Soroca. Planul de sistematizare urbană, care a întârziat să apară în comparaţie cu alte oraşe, a redresat structura veche de pe coasta dealului, unde de-a lungul a două străzi paralele s-a format centrul public, pe strada Vasile Mahu - cel administrativ, iar pe cealaltă, Vasile Lupu -cel comercial, azi reconstruite radical. Spre nord, în vale, a fost fondată grădina publică. Din 1998 a devenit oraş reşedinţă de judeţ.
Monumentele de arhitectură, Orhei.
1. MUZEUL DE ETNOGRAFIE ŞI ISTORIE. Exponatele ilustrează istoria localităţii şi îndeletnicirea locuitorilor, marchează personalităţi ale zonei: agropedologul N. Dimo (1873 - 1959), pictorul Şneer Cogan (1880 - 1940), poetul Iurii Barjanschi (1922 -1976), interpreta de muzică populară Tamara Ceban, Vasile Mahu, primar, profesor de matematică şi directorul Liceului "Vasile Lupu", senator în Parlamentul României, ulterior condamnat la 25 de ani de închisoare; Onisifor Ghibu, care a activat în perioada interbelică la Liceul teoretic din Orhei şi alţii. Muzeul deţine prese arheologice din săpăturile de la Orheiul Vechi şi din alte localităţi ale fostului raion. Sediul se află într-o vilă construită în stil neoromânesc.
2. CATEDRALA „SF. DUMITRU" (1634 - 1640), se află pe un promontoriu de la marginea de sud-vest a oraşului, la intrarea autostradei dinspre Chişinău. Este un pseudotrilob cu absidele laterale înscrise în grosimea pereţilor, întăriţi în exterior prin rezalite înguste sub formă de contraforţi. Naosul şi pronaosul, pătrate în plan sunt acoperite cu calote semisferice ridicate pe pandantivi, probabil singurele cupole autentice din piatră în bisericile din Basarabia care au rezistat timpului. Ferestrele sunt mici, cu ancadramente în acoladă, cu cornişe deasupra. O pisanie sculptată, instalată deasupra portalului de intrare în pronaos, împodobit cu baghete, păstrează un crâmpei din viaţa ctitorilor, fără însă a indica anul construcţiei. După cum se presupune, a fost construită când erau în viaţă şi soţia Tudosca şi fiul Ion, ambii dispăruţi curând, iar alegerea hramului sugerând o rugăminte de salvare a fiului de la o boală. Clopotniţa, cu două niveluri, alipită mai târziu în faţa intrării, a închis în spaţiul său aceste veritabile podoabe ale cioplitului în piatră. Alături se află MONUMENTUL LUI VASILE LUPU (sculptor Oscar Han, 1932), de numele căruia sunt legate cele mai importante lucrări de dezvoltare urbană. Statuia de bronz a domnitorului iniţial se afla îa centrul localităţii, fiind reinstalată lângă catedrală în 1972.
3. BISERICA „SF. NICOLAE". A fost construită pe locul unei biserici din lemn, în 1886, cu consecinţele structurale caracteristice arhitecturii eclectice.
4. BISERICA „ICOANA MAICII DOMNULUI DIN CAZAN". Aparţine comunităţii de rit vechi rus ortodox, construită în a doua jumătate a secolului XIX.
5. BISERICA „SF. NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU" a fostei comunităţi armeneşti, ridicată în 1839 şi reconstruită între anii 1902 - 1903, în spiritul stilizărilor istorice, are planul inspirat de la edificiile de cult din Armenia istorică din perioada timpurie a creştinismului.
6. BISERICA ROMANO-CATOLICĂ (1914, ctitor Tesarina Dolivo-Dobrovolschi). Formele exterioare repetă, la o scară micşorată, modelul unei catedrale vest-europene, detalii executate din piatră fasonată în forme neogotice, iar faţada principală flancată de două turnuri.
7. SEDIUL FOSTEI ADMINISTRAŢII A ZEMSTVEI JUDEŢENE. Este un monumental edificiu cu volume simetrice, construit în spiritul eclecticii la sfârşitul secolului XIX.
8. COMPLEXUL DE CLĂDIRI AL FOSTULUI LICEU. Clădirea este construită în anii interbelici în stil neoromânesc. Aici a lucrat ca director Vasile Mahu şi a activat Onisifor Ghibu.
9. CLĂDIREA FOSTEI BĂNCI. Întruneşte particularităţile stilistice ale arhitecturii neoclasice de la începutul secolului trecut. Includea şi locuinţa fostului proprietar.
10. SPITALUL. Este un complex de clădiri realizat în anii interbelici în stilul arhitecturii neoromâneşti.
Sursa: "Toate drumurile duc la Putna"
Autori - Mugur Andronic, Tamara Nesterov
